Trenul turistic ce trece printr-un cartier al romilor din Roșia Montană a lovit miercuri, 23 iunie, două mașini și accidentul a stârnit revolta localnicilor, care spun că mocănița trece cu viteză prea mare printre casele lor, scrie Libertatea.

Mocăniţa Apusenilor şi-a reluat cursele turistice între oraşele Câmpeni şi Abrud sâmbătă, 19 iunie. Pe traseul său, trenul turistic trece prin cartierul romilor din Roşia Montană, acolo unde locuinţele sunt foarte aproape de calea ferată. Miercuri, 23 iunie, locomotiva a lovit două autoturisme ce se aflau, foarte probabil, prea aproape sau chiar pe linia ferată. La faţa locului s-au adunat zeci de romi care au acuzat că trenul poate provoca chiar victime în rândul copiilor. Romii din Dăroaia sunt împotriva circulaţiei trenului turistic prin cartierul lor şi ameninţă cu proteste. Ei spun că mecanicul circulă cu viteză excesivă și că acesta e al patrulea incident în cartierul lor de când s-au reluat cursele cu mocănița. Mai mult, într-o filmare postată de Doru Nuță pe Facebook, un localnic acuză autoritățile că fac turism și câștigă bani profitând de sărăcia lor: „Fac turism să câștige bani cu sărăcia oamenilor din Roșia Montană. Eu am fost și cum a trecut mocănița de comunitatea de romi, oamenii nu se mai uită în stânga, nu se mai uită în dreapta. Oamenii iau telefonul și stau pe facebook. Oamenii vin să vadă că aici e junglă. Nu avem treceri, nu avem apă, nu avem canalizare, oamenii vin să vadă, doar în filme au văzut.” Bărbatul care a făcut aceste acuzații mai spune despre mecanicul mocăniței că trece cu viteză prin comunitatea lor: „Uită-te la copilul ăsta. Vine trenul, neamțul ăsta îl calcă. Pentru că nu are suflet, este un om fără suflet. Am avut aici de montat un stâlp, au văzut că vine cu viteză, l-au semnalizat oamenii cu mâna, cu șapca albastră, nici așa nu a oprit!”. Poliţiştii au deschis un dosar penal în rem pentru distrugere din culpă. Sursa citată mai scrie că operatorul mocăniței turistice le spune oamenilor care cumpără bilete de călătorie că urmează să treacă și prin cartierul de romi de la Gura Roșiei.

sursa: mesajul.ro