Descinderi ale mascaților la mai multe localuri din stațiunea Costinești. Aceștia au fost solicitați de inspectorii ANPC, care au fost împiedicați, să facă verificări iar când au reușit să intre, au găsit numeroase nereguli, cantități mari de carne expirată și alte alimente ieșite din termen de 2-3 ani, a precizat președintele ANPC, Horia Constantinescu, într-o intervenție la Digi24.    La acțiune au participat poliţişti din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu sprijinul reprezentanților Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor Constanța. După control, au fost depistate și conduse la sediu, pentru audieri, 43 de persoane. La activități au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța. Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.