Situație incredibilă! Aceasta s-a petrecut pe data de 30 ianuarie, când trenul București – Botoșani a fost atacat cu bolovani, iar o femeie a fost ușor rănită, iconform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.
Potrivit reprezentanților IPJ Botoșani, trenul se deplasa înspre municipiul Botoșani, după ce tocmai plecase din gara Leorda, când geamul unui vagon a fost spart cu o piatră, din exterior. În urma evenimentului femeie, în vârstă de 55 de ani, pasageră în tren, a fost ușor rănită. Imediat ce evenimentul a fost anunțat la 112, mai multe echipaje de poliție au plecat spre locul faptei pentru investigații. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere și lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta și pentru identificarea persoanei responsabile de comiterea acesteia”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.