Administrația municipiului Botoșani a obținut o finanțare de 546,6 milioane de lei pentru construirea celui de al doilea tronson din centura ocolitoare a orașului. Drumul va face legătura între Șoseaua Iașului și localitatea Victoria și va avea o lungime de 12,5 kilometri.

„S-a semnat un acord de parteneriat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană”. Astfel, avem finanțare și pentru cel de al doilea tronson, care are o lungime estimată a traseului de 12,5 kilometri, iar valoarea totală estimată este impresionantă pentru dezvoltarea comunității locale: 546,6 milioane de lei, finanțare obținută din fonduri europene pe exercițiul financiar 2021-2027”, a spus primarul Cosmin Andrei, într-o conferință de presă.

Proiectul se află în etapa elaborării studiului de fezabilitate, urmând ca experții să stabilească cel mai oportun traseu pentru acest tronson.

„Acest lucru va fi stabilit în urma realizării studiilor geo, a situației de pe teren, a condițiilor în care poate fi implementată această șosea de centură, astfel încât să avem jumătate din municipiul Botoșani cu inel ocolitor, investiție care va degreva municipiul de traficul greu și de disconfortul creat astăzi de mașinile care ajung în oraș”, a adăugat Cosmin Andrei.