Memorialul din Ipotești – Centrul de Studii „Mihai Eminescu” va organiza, în perioada 18-20 august, Festivalul Național „Seri eminesciene”, finanțat în cadrul Planului Național de Redresare şi Reziliență.
Evenimentul, care se va desfășura în amfiteatrul în aer liber din incinta Memorialului din Ipotești, va oferi publicului, printre altele, recitaluri de muzică folk şi de muzică blues.
Pe 18 august, de la ora 20,00, pe scena de la Ipotești vor urca Mircea Vintilă şi Trupa cu valoare adăugată (TVA), precum şi artiștii Ana Maria Ivan şi Alexandru Matei.
Ulterior, pe 19 august, pe scena festivalului vor urca Ada Milea, Țapinarii, precum şi Cristi Dumitrașcu & Planul B, iar în ultima zi de la „Seri melancolice” vor avea loc recitaluri de blues cu Soul Serenade, Blue drops- Berti Barbera & Nicu Patoi, dar şi cu Storytellers – Marcian Petrescu & Mihai Tacoi.
Festivalul va mai găzdui expoziții, lansări de carte şi work shop-uri.
Accesul publicului la spectacole va fi gratuit.