Guvernul va adopta, în şedinţa de astăzi, hotărârea prin care vor fi acordate prime de carieră didactică pentru personalul didactic şi auxiliar, precum şi prime de carieră profesională pentru personalul nedidactic din învăţământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile.

Este vorba despre sumele promise de Executiv în perioada grevei profesorilor din luna mai, de 1.500 de lei, respectiv 500 de lei, conform agenției de presă Rador.

De asemenea, Guvernul va aproba şi lista localităţilor şi a unităţilor pilot în care se va implementa programul de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. Va fi alocată, totodată, şi suma necesară pentru finanţarea acestui program.