Povestea elevului din Botoșani torturat de Securitate pentru că a îndrăznit să ceară libertate

Mugur Călinescu, un tânăr de 17 ani din Botoşani, a fost unul dintre cei mai importanţi luptători anticomunişti din nordul Moldovei. După ce a militat împotriva regimului comunist şi a visat la Revoluţie încă de la începutul anilor ‘80, băiatul a murit la scurt timp după ce Securitatea a început un program susţinut de torturare. 

În anul 1981, pe 29 septembrie, muncitorii botoşăneni mergeau, ca de obicei, la locul de muncă. Angajaţii restaurantelor şi magazinelor din Centrul Vechi sau de pe Calea Naţională treceau cu toţii pe lângă clădirea impunătoare a Comitetului Judeţean al PCR, astăzi sediul Prefecturii şi al Consiliului Judeţean Botoşani.

Trecând pe lângă peretele lateral, oamenii au rămas înmărmuriţi. Pe zid scria apăsat cu cretă albastră şi cu litere mari un strigăt de revoltă: „Ne-am săturat să stăm la cozi interminabile!”.

Aşa ceva era de neimaginat în plină epocă comunistă. Miliţia şi Securitatea s-au pus în mişcare. Acţiunea a fost numită imediat „Panoul”, iar aşa cum reiese din raportul de activitate al Miliţiei din acea perioadă, s-au trecut urgent măsuri. „Înscrisul a fost şters şi s-a organizat supravegherea locului prin pânde”, scria un locotenent colonel de Miliţie, folosind o semnătură indescifrabilă în raport, conform Historia.ro.

Oamenii Securităţii, aşa cum se va afla mai târziu, bănuiau că este vorba despre o organizaţie, un agent străin sau chiar un luptător anticomunist versat, scăpat prin cine ştie ce circumstanţă în municipiul Botoşani.

Securitatea bănuia un act de spionaj  

Culmea, în aceeaşi zi, şi alte mesaje, scrise cu aceeaşi cretă albastră apăreau în diferite puncte din oraş:„Vrem hrană şi libertate!”, „Ne-am săturat de mizerie!”. Şi a doua zi, şi a treia zi, şi a patra zi au fost la fel. „Vrem dreptate, vrem libertate”, „Cetăţeni! Nu mai putem îndura lipsurile şi mizeriile”, erau doar o parte dintre sloganurile scrise cu litere de tipar peste tot prin oraş. Autorul era necunoscut, iar pândele erau total ineficiente. Securitatea şi Miliţia erau în alertă maximă şi bănuiau un act de spionaj şi sabotaj.

Abia pe 18 octombrie 1981, un angajat al Securităţii îl prindea în flagrant pe „teroristul” care sabota „orânduirea socialistă”, chiar în timp ce scrijelea „Jos, Comunismul!”. Nu era un agent străin şi nici un veteran al luptelor prin munţi şi păduri. Era un puşti de 17 ani, îmbrăcat în uniformă, elev la Colegiul Naţional „A.T. Laurian” din Botoşani, care-şi striga nemulţumirea pe zidurile clădirilor, chemând populaţia la luptă. Se numea Mugur Călinescu şi avea să mai trăiască doar patru ani din momentul în care ofiţerul de Securitate l-a prins în flagrant. Puştiul care a sfidat orânduirea comunistă a murit în 1985, la doar 21 de ani.

„A avut foarte mult de suferit de pe urma anchetelor Securității. Bănuiala noastră este că în cursul acestor anchete, bănuială pe care am preluat-o de la mama sa, a fost otrăvit, poate chiar iradiat, pentru că Securitatea și regimul comunist nu puteau tolera ca un asemenea exemplu pe care el îl dăduse, de împotrivire la politica regimului, să fie luat în seamă și de ceilalți români. Mugur Călinescu este, în opinia mea, un mare erou, și cred că președintele României, măcar acum, ar trebui să ia în considerare decorarea sa post-mortem, pentru că efectiv ceea ce a făcut Mugur Călinescu este un act de curaj, un act de excepție în întreg spațiul comunismului, nu doar în România”, a afirmat Marius Oprea, expert în cadrul IICCMER, citat de Digi24.ro.

Discreditat de securiști și marginalizat de comunitate

Băiatul de 17 ani „acționa” după ce îşi termina lecţiile. Asculta ştirile de la „Europa Liberă“, pe care radioul său poposea cel mai des, îmbrăcat în echipament sportiv, ieşea să-şi facă „antrenamentul“ de seară. Locuia într-un bloc central, pe str. Marchian nr. 64, chiar în faţa Casei Sindicatelor, atunci în construcţie. În fugă, pe panourile şantierului de acolo scria lozinci, după care îşi continua periplul.

„Revenit acasă, după câteva zile de anchetă, băiatul va fi total schimbat: abătut, taciturn, refuzând să vorbească despre tratamentul la care a fost supus. Rar îi mărturisea mamei că era pus să stea cu mâinile în sus în faţa unei lumini foarte puternice şi că era de fiecare dată servit cu cafea, el, un copil de 17 ani. Pus în libertate, la cel mult două zile, era chemat la Securitate şi anchetat, pus să dea declaraţii. A urmat scenariul obişnuit în asemenea cazuri: oprobiul public. Punerea în discuţia UTC-ului, sancţionat, iar apoi, în Aula Liceului, în prezenţa conducătorilor de partid locali, ai tuturor directorilor de liceu din judeţ, o şedinţă exemplară la care a fost obligată să asiste şi mama băiatului. Fosta directoare a liceului, soţia unui important activist de partid a fost neiertătoare, înfierând cu „mânie proletară“ faptele elevului Iulian-Mugurel Călinescu. I s-a întocmit dosar pentru şcoala de corecţie; ameninţările se ţineau lanţ la adresa mamei şi a băiatului. Bătând la mai multe uşi, mama a reuşit să-l absolve de şcoala de corecţie. Băiatul părea a fi lăsat în pace, dar telefonul era ascultat şi familia supravegheată discret”, se arată într-o comunicare prezentată la simpozionul internaţional de la Memorialul Sighet, iulie 2002 şi publicată în volumul Anale Sighet X: Anii 1973-1989 – Cronica unui sfârşit de sistem, editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2003.