Un incendiu violent a izbucnit, joi dimineață, într-o gospodărie din localitatea Havârna. Trei construcții au fost mistuite complet de flăcări, din cauza unui scurtcircuit, transmite Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, când s-a produs evenimentul, proprietarul nu era acasă.  Vecinii au observat flăcările și au sunat după ajutor la 112. La caz au ajuns două echipaje din cadrul Punctului de Lucru din Darabani și Detașamentului de Pompieri din Dorohoi, dar și serviciile voluntare pentru din Havârna și Darabani, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă.

„Aceștia au constatat că ardeau în totalitate o magazie, un garaj și camera centralei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la casă. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit aproape trei ore”, a precizat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al IJSU Botoșani.