Împreună cu românii, la Botoșani au trăit și trăiesc și alte naționalități, cum ar fi rușii-lipoveni, evreii, armenii, grecii. Mare parte a populației este de religie ortodoxă.

Primii locuitori de altă etnie, care au venit și s-au stabilit la Botoșani au fost armenii, încă din secolul XIV.

„În anul 1809, colonia armeană avea 1640 membri, cuprinși într-un număr de 328 familii. Obiceiurile lor au fost influenţate foarte mult de religie, mai ales că armenii reprezintă unul dintre cele mai vechi popoare din lume care au adoptat creştinismul ca religie de stat, încă din anul 301 d. Hr. La mijlocul secolului XIX, armenii reprezentau de departe cea mai bogată comunitate din Botoşani”, spun reprezentații Centrului de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) din Botoșani.

Și comunitatea evreiască a ajuns în Botoșani. Primii evrei ajung la Botoșani în anul 1540, din Polonia.

În secolul al XIX-lea, prin sporul natural dar și în urma unor infiltrări de peste graniță, numărul evreilor cunoaște o puternică evoluție, astfel încât în anul 1899 aceștia reprezentau un important procent din populația orașului.

După ce le este recunoscută cetăţenia, evreii devin principalii negustori şi industriaşi ai Botoșaniului. Comunitatea evreiască din Botoşani deține astăzi o sinagogă în care evreii se roagă sau, pur şi simplu, se întâlnesc. Clădirea este situată chiar în centrul oraşului Botoşani.

Un al treilea grup etnic stabilit la Botoșani, este cel al rușilor – lipoveni.

„În anul 1832 colonia lipoveană din Botoșani număra 58 de familii stabilite în Mahalaua Târgul Nou, unde aveau și o capelă. Primii Lipoveni veniți, s-au stabilit în partea de est a oraşului, de-a lungul pârâului Sitna (Sicna – cum era denumit atunci), apropierea de o sursă de apă permiţându-le practicarea unor ocupaţii devenite apoi tradiţionale, precum legumicultura”, arată CNIPT Botoșani.

În partea răsăriteană a oraşului, ei şi-au înfiinţat în câteva decenii propria mahala, cea lipovenească. Numărul lor în Botoşani nu a ajuns însă niciodată foarte mare, recensământul din 1930 numărând 547 de lipoveni.

Toate aceste comunități etnice au contribuit, de-a lungul timpului, la dezvoltarea și construirea orașului Botoșani.