O bombă de aviație a 50 de kilograme de exploziv a fost găsită, sâmbătă dimineață, pe un teren din localitatea Ripiceni, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU), Dorina Lupu.

Potrivit acesteia, cel mai probabil, proiectilul a fost scos la suprafață în urma unor lucrări agricole. Pirotehnicienii din cadrul IJSU Botoșani au constatat că bomba prezinta pericol pe timpul transportului și au luat decizia ca aceasta să fie distrusă la locul descoperirii.

Misiunea de distrugere a fost coordonată de colonel Ștefan Ușurelu, șeful al Serviciului Evacuare, Asanare Pirotehnică și CBRN din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel Dan Decebal Muraru. Polițiștii și jandarmii s-au asigurat ca nu sunt persoane în zonă, iar un echipaj SMURD a supravegheat întreaga activitate”, a relatat Dorina Lupu.