O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs, duminică după-amiază, pe raza localității Movileni, comuna Concești, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, în eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau doi bărbați. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru din Darabani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

„Aceștia au constatat că autoturismul era răsturnat pe o parte și toate persoanele erau ieșite din interior. Pasagerul din dreapta șoferului a fost au preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria mașinii”, au precizat reprezentanții IJSU Botoșani.

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.