Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani și-a prezentat cei mai frumoși boboci din această toamnă, în cadrul unui eveniment de excepție, cu tematică de basm. Tradiționalul bal organizat de instituție a însemnat, pentru concurenți și public deopotrivă, o întoarcere în lumea poveștilor celebre.

Prinți, cavaleri, feți frumoși, crăiese și fete de împărați s-au întâlnit, luni seară, într-un spectacol memorabil pe scena Casei Sindicatelor. Au scris scenariul împreună cu profesorii coordonatori Alina Donisă și Brândușa Belciug, dar l-au aplicat într-o regie proprie, elaborată pe parcursul mai multor săptămâni. Balul a oferit, astfel, o pleiadă de personaje îndrăgite, într-un decor medieval și o ambianță ludică. Naratorii poveștii au fost Cris Alexuc, Maria Strâmbu și Nicoleta Bandol.

Zece eroi și zece domnițe au parcurs, individual sau în pereche, probe ilustrative pentru abilitățile și priceperea fiecăruia. Testele au fost intercalate de recitaluri, dansuri, scenete și demonstrații care au alimentat constant interesul publicului.

După deliberarea juriului, format din opt profesori și doi elevi, câștigătorii au fost ovaționați de spectatori. Titlul de Miss a fost revendicat de Marta Listaru, iar podiumul a fost completat de Ioana Ciobanu și Giulia Irimia, în această ordine. De cealaltă parte, titlul de Mister a fost câștigat de David Ciobanu, care a împărțit podiumul cu Alex Chiriac și Ștefan Colodiuc. Premii au fost oferite și de public, titlurile de Miss și Mister Popularitate fiind câștigate de Iustina Tincu și Denis Achiței.