În municipiul Botoșani se află una dintre cele mai mari și complexe zone de agrement din România. Este vorba despre doi versanți deluroși amenajați și transformați în zonă de relaxare, sport și distracție, cu numeroase obiective, inclusiv pentru familii și copii.
Aici se conturează unul dintre cele mai importante spații de agrement și relaxare din România. Pe ambii versanți ai colinelor de la ieșirea din oraș, pe drumul ce duce către Suceava, se află o uriașă suprafață de agrement, în valoare de câteva milioane de euro.
Inițial aici a fost construit Parcul Regional de Agrement Cornișa, cel mai mare din Moldova, iar acum se lucrează la amenajarea celui de-al doilea versant. Lucrările sunt finalizate în proporție de 60%, fiind una dintre cele mai spectaculoase investiții de acest gen din nord-estul țării, notează Adevărul.ro.
Cel mai mare parc regional de relaxare și sport, din Moldova
După 1990, cel puțin, Botoșaniul a căpătat un renume de județ post-comunism sărac, neatractiv din punct de vedere turistic – în condițiile în care, în județ se află numeroase frumuseți ale naturii, dar și obiective istorice sau ecleziastice cu o valoare inestimabilă, dar insuficient sau deloc promovate.
Încă din perioada 2009-2010 s-a născut ideea construirii unui parc de distracții regional, la Botoșani, care să revitalizeze turismul, dar și să ofere localnicilor posibilități de distracție la ei acasă. Au fost găsite fonduri europene și în anul 2019, a fost deschis parcul regional de agrement Cornișa, pe unul dintre versanții colinari de la ieșirea din municipiul Botoșani, către Suceava.
Cornișa este cel mai mare parc regional din Moldova, întins pe o suprafață de 48 de hectare. Este practic o uriașă zonă verde, împădurită parțial, unde se află obiective unicat, cel puțin în zona Moldovei, dacă nu și în Europa de sud-est.
De exemplu, Cornișa are cel mai mare și bine dotat din punct de vedere tehnic, traseu artificial de river rafting. Au fost deja organizate competiții naționale, dar și internaționale, de river rafting. În plus are un patinoar indoor de dimensiuni apreciabile, unde poate fi practicat atât hocheiul, cât și curling-ul, un sport exotic în România, scrie Adevărul.ro.
Cornișa dispune de numeroase terenuri, atât acoperite cât și în aer liber de tenis și fotbal, dar și un skate park generos. La acestea se adaugă spații de joacă, perete de escaladă, un amfiteatru pentru manifestări artistice în aer liber dar și dispozitive pentru practicarea sportului de întreținere în aer liber.
Principala atracție este însă baza acvatică, cu bazin olimpic, bazin acoperit și apă încălzită, saune, jacuzi, dar și instalații de aqua park.
Întreaga investiție s-a ridicat la 18 milioane de euro și este administrată de o direcție din cadrul Primăriei Botoșani. Așa cum arată administratorii parcului regional, la Cornișa vin, cel puțin în timpul verii, turiștii din aproape toate județele Moldovei, dar și din Republica Moldova.
Investiție masivă în cea mai importantă zonă de agrement din Moldova
Autoritățile locale din municipiul Botoșani vor să cotinue investițiile în zonele de agrement de la marginea orașului și, mai precis, să completeze parcul Cornișa, cu o altă zonă de agrement foarte complexă, pe celălalta versant colinar, de la ieșirea către drumul ce leagă Botoșaniul de Suceava.
Practic, peste drum de Cornișa va fi amenajată, într-o zonă colinară, în mare parte împădurită, o zonă de relaxare și sport. Noua investiție se ridică la 15.000 de lei, tot din fonduri europene.
Lucrările la noua zonă de agrement au început și au ajuns la 60% nivel de execuție. Se amenajează alei pietonale, inclusiv prin pădure, bănci, corpuri de iluminat, zonă de picnic, trasee pentru pasionații de mountain bike, terenuri de fotbal, basket, un nou skate park.
Totodată zona de agrement va dispune și de o zonă destinată prasionaților de airsfot și paintball, de aproximativ 5000 de metri pătrați. Sunt tot felul de dotări, arme, echipamente, inclusiv o zonă împădurită pentru luptă. Zona este completată de spații pentru tir cu arcul și escaladă, cu pereți speciali de diferite înălțimi și forme.
Nu în ultimul rând zona dispunse de un parc de joacă pentru copii de peste 2000 de metri pătrați, cu un castel de jucărie, multifuncțional, unic în România.
Zona va fi împădurită, suplimentar, cu 3.000 de copaci. Vor funcționa și două tiroliene, iar băncile sunt inteligente (smart – engl.), fiind sursă pentru conectarea dispozitivelor la internet, dispunând de facilități de încărcare a telefoanelor, tabletelor sau laptop-urilor.
Se discută și despre posibilitatea amenajării unei pasarele care să lege, peste drumul Botoșani-Suceava, cele două coline și zone de agrement.