Un bărbat de 56 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care s-a produs, duminică seară, pe raza localității Vorona, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, în eveniment a fost implicat un singur autoturism. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului din Botoșani, cu o autospecială de stingere, modul de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD. 

„Aceștia au constatat că autoturismul era răsturnat într-un șanț, iar conducătorul auto era în mașină. Pompierii l-au scos din interior. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, au relatat reprezentanții IJSU Botoșani.

Cazul a rămas în atenția Poliției, care a demarat cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.