Primăria municipiului Botoșani a investit jumătate de milion de euro pentru scanarea unor catacombe misterioase, care se întind pe kilometri întregi, sub întreaga infrastructură a orașului. Se pare că aceste tuneluri datează din Evul Mediu și ar face legătura între centrul economic al orașului și Mânăstirea Popăuți.

Această rețea importantă de tuneluri a fost descoperită în timpul perioadei comuniste, când autoritățile au decis să dărâme casele din cartierul vechiului târg din Botoșani. În locul lor s-a hotărât construirea de blocuri muncitorești, însă, odată ce au început săpăturile la fundația acestor noi blocuri, muncitorii au dat peste tunelurile medievale care nici astăzi nu sunt complet înțelese. Majoritatea acestor structuri se situează în zona centrului istoric din Botoșani, unde avea loc târgul medieval. Tunelurile au fost astupate pentru înălțarea construcțiilor urbane.

Cercetătorii spun că scopul acestor tuneluri era unul extrem de practic pentru acele vremuri. Mai precis, ele au fost construite pentru ca locuitorii să poată fugi din calea atacatorilor care asediau orașul. Unii experți sunt de părere că aceste catacombe ar fi fost construite în perioada lui Ștefan cel Mare, tunelurile fiind atât de late încât oamenii le puteau parcurge cu vite și provizii. Publicația Adevărul scrie că aceste catacombe se numără printre cele mai puțin înțelese și misterioase vestigii din Moldova.

Primăria din Botoșani a alocat fonduri însemnate pentru scanarea catacombelor, ca acestea să fie mai bine înțelese și cercetate.