O botoșăneancă a ajuns să fie admirată peste hotare, datorită pasiunii și entuziasmului său pentru lumea aviatică. Ea a povestit că deși ceea ce face ea este destul de dificil, niciodată nu s-a dat bătută deoarece pentru ea este un vis devenit realitate.

Roxana Leonte a avut vise mărețe încă din copilărie! În vârstă de 33 ani, Roxana locuiește în prezent în Dubai, acolo unde duce o viață nouă, lipsită de griji.

Deși ea a terminat un master în Criminalistică și a reușit să profeseze prea puțin în acest domeniu, Roxana s-a întors la ceea ce iubea cel mai mult, și anume domeniul aviatic. Așa a ajuns aceasta să lucreze acum pentru una dintre cele mai mari companii aeriene din lume, lucru de care este mândră.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru ȘtirileKanalD.ro,  Roxana Leonte a povestit cât de grea este această meserie, dar și ceea ce o face să fie atât de focusată pe meseria ei.

„Roxana este o simplă fată, modestă, plină de energie și căreia îi plac lucrurile simple și să facă oamenii să fie fericii. De mică am fost ambițioasă și mi-a plăcut să fac dreptate în lume, așadar după liceu am zis să urmez Dreptul și mai departe să devin procuror criminalist. „Gustând” realitatea m-am întors la prima dragoste, aviația. Mereu am țintit cât mai sus și după câteva încercări am reușit să intru unde mi-am propus”, a povestit Roxana.

Afectează viața de familie meseria de însoțitor de zbor?

Deși știa că meseria de însoțitor de zbor va veni atât cu beneficii, dar și cu dezavantaje, ea nu s-a dat în spate, mereu dorindu-și să-i ducă pasiunea la un alt nivel. Ea a luat toate aceste provocări ca pe niște lecții importante ce au ajutat-o să devină un om mai curajos și mai puternic.

„Meseria de însoțitor de zbor afectează viața de familie. Mai ales la companie mare unde zbori extrem de mult și efectiv nu ești acasă mai deloc. Prietenii mei din țară nu mai pot ține pasul cu mine, pentru că într-o săptămână vizitasem 4 țări diferite de pe 3 continente diferite. Este greu ca cineva să aibă răbdare cu acest program și cu instabilitatea constantă, deși am colegi căsătoriți. Eu am zis că în momentul în care voi găsi partenerul potrivit voi demisiona. Sunt mai de modă veche și consider că timpul petrecut împreună cu familia este foarte important”, a precizat botoșăneanca.

Roxana Leonte mai este și ambasador al unei companii care produce cele mai puternice motoare pentru avioanele produse de Airbus sau Boeing. De mult ea și-a dorit să fie angajata lor, vis care a devenit și realitate.

„Este un vis devenit realitate. Mereu i-am admirat, sunt compania mea preferată și le eram fană, până când una dintre angajatele lor mi-au observat pasiunea și cunoștințele tehnice. Ceea ce a început cu o glumă: ”Hei, nu vrei să ne încânți cu energia și felul tău de a fi la Dubai Airshow 2021”, s-a terminat în a fi Ambasadoare a lor la airshow-uri internaționale și asta pentru mine a însemnat enorm, pentru că vorbim de o companie enormă. Presiunea este mare și ca româncă să reprezinți așa ceva este ireal. Dar am făcut-o mereu cu mândrie și entuziasm, mai ales că îl avem pe Henri Coandă ca și pionier al aviației”, a spus Roxana Leonte.

Acum, românca își dorește să fie o sursă de inspirație pentru cei care își doresc astfel de meserii în viitor. Totodată, ea spune că ajută cu mare drag pe oricine care aspiră la o carieră în aviație, deoarece spune că ea a fost la rândul ei binecuvântată de Dumnezeu.

„Cred mult în a ajuta oamenii să își împlinească visul!”, a conchis Roxana Leonte.