Pe lângă cei 11 inculpați reținuți de DNA în dosarul șpăgilor pentru angajarea frauduloasă la Spitalul Județean „Mavromati”, alte patru persoane au fost plasate sub control judiciar.

Este vorba medicul Maria Loredana Dominte, medicul Ovidiu Gabriel Oprișan, manager al Institutului „Socola” din Iași, asistenta Monica Geanina Constantinescu și o persoană fără calitate specială.

În sarcina acestora, a fost reținută comiterea, în forma autoratului, a complicității și a instigării, a unor infracțiuni de luare de mită, trafic de influență și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Procurorii anticorupție au făcut deja 11 rețineri în mega-dosarul de corupție din Botoșani care vizează șefi din spital, dar și de la Consiliul Județean. Printre cei reținuți se numără și fostul manager Doina Caba. Ancheta vizează concursuri de angajare aranjate, iar mita ar fi ajuns până la 15.000 de euro pentru un singur post.

Mita era pe măsura funcției pe care voiau să o ocupe. Ba chiar a crescut de la an la an, spun surse din anchetă.

De la 2.000 la 5.000 de euro a ajuns să „coste” un post de muncitor, de îngrijitor sau de brancardier și de la 8.000 de euro în 2020 până la 15.000 de euro anul acesta a crescut șpaga pentru un post de asistent medical.

Mai mult, s-ar fi asigurat că maschează totul ca fiind legal în acte. Candidatul agreat primea subiectele și rezolvările la proba scrisă și trebuia să ia nota 7. Apoi, funcționarii publici îl asigurau, în schimbul mitei, că va fi declarat admis la probele de interviu și practică, indiferent de alți eventuali candidați admiși.

„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, menționează procurorii DNA.