Direcția Națională Anticorupție (DNA) a făcut publice numele celor 11 persoane reținute în dosarul șpăgilor pentru angajări frauduloase în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”. Un fost manager și mai mulți coordonatori de secții se numără printre inculpații care vor fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit DNA, este vorba despre:
CABA DOINA, la data faptelor manager al Spitalului Județean;
CRÎȘMARU COCA STELA, la data faptelor director de îngrijiri în cadrul unității;
MALANCEA CLAUDIA, la data faptelor medic șef Secția ATI;
SĂRBAN CORNELIA ANCA, la data faptelor medic-șef Secție Medicină Internă din Săveni;
TATARCAN SILVIAN ADRIAN, la data faptelor șef al Serviciului Administrativ, Tehnic și Aprovizionare al „Mavromati”;
DORNESCU DANIELA, la data faptelor economist la Compartimentul Evaluare și Statistică Medicală din cadrul Spitalului Județean;
ANDRONACHE CRISTINA NICULINA, la data faptelor registrator-medical;
CALINCIUC LILIANA LAURA, la data faptelor economist la Biroul Salarizare;
FOCȘA MIRELA GABRIELA, la data faptelor referent de specialitate în cadrul Serviciul de Management al Calității și secretară a managerului;
PREDA MARINELA, la data faptelor asistent-medical șef Secția ATI;
V.G.M., administrator al unei societăți comerciale.
Potrivit procurorilor, în perioada 2018 – 2023, inculpații ar fi pretins și primit, direct sau prin intermediari, de la diverse persoane, inclusiv personal medical:
– bijuterii și sume de bani cuprinse între 8.000 – 15.000 de euro pentru un post de asistent medical, iar un post de altă natură, cum ar fi: muncitor, îngrijitor, brancardier, spălatoreasă, ș.a., sume cuprinse între 2.000 – 5.000 de euro, cu precizarea că sumele de bani pretinse/oferite/remise/primite creșteau, în funcție de adaosul fiecărui intermediar participant la mecanismul infracțional. În anul 2019, „costul” pentru ocuparea unui post de asistent ar fi fost de 8.000 de euro, în 2022 a crescut la 10.000 euro, iar în 2023 a ajuns la 15.000 euro.
– sume de bani necuantificate încă, bijuterii din aur, ceasuri de lux, pentru promovarea pe posturi de medic specialist, transferul personalului medical din cadrul altor unități medicale la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, aprobarea scoaterii la concurs a unor posturi.
Până în prezent, sumele de bani, identificate, ce ar fi fost primite cu titlu de mită, se ridica la cuantumul total de aproximativ 65.000 de euro.
Cei 11 reținuți sunt cercetați pentru săvârșirea, în forma autoratului, a complicității și a instigării, a unor infracțiuni de luare de mită, trafic de influență și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, menționează procurorii DNA.