Magistrații Curții de Apel din Suceava decid, miercuri, dacă cele 10 persoane arestate în dosarul corupției de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoșani vor face sărbătorile de iarnă acasă.
Curtea de Apel urmează să stabilească dacă îi pune în libertate pe fostul manager Doina Caba, pe directorul de îngrijiri Coca Stela Crîşmariu, pe medicul șef ATI Claudia Malancea, pe medicul șef Secţie Medicină Internă din Săveni, Anca Comelia Sărban, dar și pe ceilalţi şase botoșăneni implicaţi în scandalul mitei la angajare.
Cei zece au contestat măsura arestării preventive emise, pe 14 decembrie, de Tribunalul din Suceava.
Și procurorii DNA au făcut contestaţie la decizia luată pe 14 decembrie în cazul Danielei Domescu, economist la Compartimentul Evaluare şi Statistică Medicală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgență „Mavromati” din Botoșani.
Domescu a fost acuzată de săvârșirea a opt infracţiuni de trafic de influență, patru infracţiuni de instigare la fals intelectual, o infracţiune de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite.
Zece din cele 11 persoane implicate în dosarul șpăgilor pentru angajări la Spitalul Judeţean de Urgență Mavromati au fost arestate preventiv, în baza unor mandate emise, joi, de Tribunalul Suceava. Singura care a scăpat de arestare preventivă este Daniela Domescu.