Peste 50 de elevi ai Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” au vizitat, miercuri, Muzeul Scriitorilor Botoșăneni, pentru o lecție de istorie a literaturii, culturii și personalităților locale. Itinerariul a purtat valențele legăturii speciale dintre cele două instituții.

Turul a fost organizat în cadrul programului „Școala altfel” și a fost coordonat de profesorii Diana Aghiorghiesei și Mihaela Barbacaru.

Amenajat într-un spațiu reconstruit în 1875, care a aparținut familiei Eminovici, Muzeul Scriitorilor Botoșăneni s-a dovedit a fi o fereastră spre cunoașterea seculară acumulată între filele tipărite în vechiul târg. Imobilul este inclus în patrimoniul Fundației Naționale pentru Dezvoltare Comunitară.

Directorul Revistei Luceafărul, Ion Istrate, le-a vorbit elevilor despre înființarea muzeului și importanța acestuia în comunitate. Potrivit acestuia, ideea a apărut în 2003, în cadrul unei întruniri de lucru a membrilor clubului de educație din Botoșani.

Fondatorii Muzeului Scriitorilor Botoșăneni sunt Ion Istrate, în prezent proprietarul Editurii Agata, Olimpius Istrate, conf. univ. dr. la Universitatea din București, respectiv Diana Maria Aghiorghiesei, profesor la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani.

Proiectul Muzeului Scriitorilor Botoșăneni vizează valorificarea Dicționarului „Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, scris de Silvia Lazarovici, apărut la Editura Agata și publicat în ediții succesive, în 2013, 2017, 2018 și 2022.

„Sub deviza <<Prin cultură și educație să contribuim la dezvoltarea comunității>> s-a considerat oportun că, mai întâi, e nevoie să contribuim la protejarea, afirmarea și promovarea identității naționale prin inițierea unui proiect care să vizeze consolidarea ancorajului memoriei literare botoșănene”, a spus Ion Istrate, directorul Editurii Agata.

Impozanta sală a expoziției muzeale a fost animată și atent explorată de privirile curioase ale elevilor.  Având în vedere apropierea Crăciunului, vizitatorii au colindat muzeul și au primit cărți publicate în ultimii ani sub sigla Agata.