Preşcolarii şi elevii încheie vineri cel de-al doilea modul al anului şcolar şi intră în vacanţa de iarnă.
Copiii vor reveni în bănci peste două săptămâni, pe 8 ianuarie. Atunci, elevii vor începe modulul al treilea, după cum prevede actuala structură.
Elevii ar trebui ca până acum să aibă câte trei note la disciplinele cu mai mult de două ore pe săptămână şi câte două note la celelalte materii.
Prima vacanţă din 2024 va fi cea cunoscută drept Vacanţa de schi, cu o durată de o săptămână, aceasta a fost decisă de inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.