Un fenomen meteorologic rar a fost observat, în aceste zile, în județul Botoșani. Fără să plouă, pe cer a apărut un curcubeu impresionant, în unele zone chiar dublu.

Fenomenul a fost vizibil pe drumul care leagă orașele Botoșani și Săveni.

Specialiștii susțin că fenomenul a avut loc deoarece în zonă s-au înregistrat simultan două condiții favorabile: umiditate din atmosferă, chiar dacă nu a plouat, dar și o intensitate crescută a radiației solare, notează ȘtirileProTV.ro.

Potrivit radarelor meteo din Iași, în preajma orașului Săveni au apărut câțiva nori. Pe fondul unei atmosfere curate, lumina s-a reflectat intens prin umezeala din aer.

Nu e de mirare că cei care treceau prin zonă s-au străduit să facă cele mai reușite fotografii.