Praznicul Botezului Domnului sau Teofania este sărbătoarea prin care Dumnezeul Treimic ni Se face arătat în episodul biblic de la Iordan. După cum redau Sfinții Evangheliști Matei, Marcu și Luca, la plinătatea vârstei, Iisus vine la apa Iordanului pentru a fi botezat de slugă. În acest moment, este mărturisit de Tatăl, prin cuvintele ce zguduiesc văzduhul și pământul: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”, iar Duhul Sfânt se înfățișează în chip de porumbel, arătând astfel că mântuirea este lucrată prin bunăvoința Tatălui, jertfa Fiului și actualizarea ei prin Duhul Sfânt, în Biserică până la sfârșitul veacurilor.

„Marea a văzut și a fugit, Iordanul s-a întors înapoi” de coborârea Dumnezeirii celei de necuprins în repejunile lor. La începutul zidirii, omul a primit suflare asupra sa, iar la Iordan „când a rezidit firea noastră în Hristos, Duhul Sfânt S-a arătat pogorând peste El din cele supra­cerești. Așadar, la Botezul Domnului în Iordan s-a arătat taina Preaînaltei și Atotziditoarei Sfintei Treimi, mântuitoarea făpturilor raționale” (Sf. Grigorie Palama, Omilia 60).

Troparul care reprezintă expunerea în imnografie a învăță­turii dogmatice a praznicului are două părți în care sunt cuprinse după cum vom observa, în mod rezumativ, învățătura despre arătarea Sfintei Treimi, dar și scopul Botezului Domnului în vederea înfăptuirii mântuirii nea­mului omenesc. Astfel, partea introductivă a Troparului praznicului prezintă adevărul că la Iordan s-a arătat Sfânta Treime și nu numai Cuvântul lui Dumnezeu întrupat: „În Iordan botezându-Te Tu Doamne, închinarea Treimii S-a arătat. Că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Și Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat Hristoase Dumnezeule și lumea ai luminat slavă Ție”. Pe când în partea de final a Troparului este făcut cunoscut că la Iordan a avut loc o arătare – „Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule”, mai departe prezentându-se motivul înfăptuirii acestei arătări, „și lumea ai luminat…”, iar în final fiind exprimat sentimentul de doxologie venit din partea creaturii către Creator – „Cel Ce Te-ai arătat Hristoase Dumnezeule și lumea ai luminat, slavă Ție”.

Dimensiunea răscumpărătoare a acestui praznic se vede în Taina Crucii de pe Golgota, căci așa cum la Iordan este începută activitatea mântuitoare, ea este desăvârșită atunci când Hristos urcă pe Altarul de jertfă, care este Crucea. La ieșirea lui Hristos din apele Iordanului, ținând întregul cosmos pe brațele Sale, este zugrăvit chipul Crucii, de aici începând simbolismul și realitatea Crucii, pentru că „pogorârea la iad și învierea lui tainică, preînchipuind prin acest Botez al Lui desăvârșirea credin­cioșilor, li s-au dat acestora spre mântuire, pentru Sine Însuși luând răni și chinuri, iar pentru noi dăruind împărtășire de pătimirile Lui de la început” (Sf. Grigorie Palama, Omilia 60). Legătura între Cruce și Botez este văzută precum cea dintre poartă și cheie, pentru că botezul a fost considerat poarta de intrare în creștinism, iar crucea este cheia ce deschide poarta, pentru că fără pătimirea pe Cruce și Înviere, botezul ar fi fost nedeplin. În acest sens, Sfântul Efrem Sirul ne tâlcuiește: „Știe că vistieria Sa este plină. Cheia vistieriei Sale a pus-o în mâinile noastre. Pentru că Adam a deschis ușa gheenei, a făcut din Crucea Sa vistiernicul nostru, ca ea să ne deschidă ușa raiului” (Sfântul Efrem Sirul, Imnele Arătării).

(sursa: Ziarul Lumina)