FC Botoșani se află în plină campanie de achiziții în perioada de mercato a iernii. Patronul face tot posibilul pentru a evita retrogradarea, iar recent a reușit să perfecteze două transferuri importante pentru a-și îndeplini acest obiectiv.

Potrivit informațiilor Digisport.ro, echipa preluată recent de Bogdan Andone i-a cooptat în lot pe Andrei Miron (29 de ani) și Ioan Filip (34 de ani), ultima dată legitimați la Universitatea Cluj.

Cei doi au semnat până la finalul sezonului actual, cu opțiunea de a prelungi pe un an, în funcție de care va fi soarta echipei în vară.

Filip a efectuat deja primul antrenament alături de noii săi colegi, în timp ce Miron a ajuns și el în cantonamentul de iarnă și urmează să înceapă pregătirea.

Andrei Miron și Ioan Filip, jucători cu experiență în fotbalul românesc

Pentru Miron este a doua experiență la FC Botoșani, după cea din perioada 2015-2020, sfârșită cu transferul la FCSB. Fundașul central a mai evoluat în România și pentru Oțelul Galați și ‘U’ Cluj, iar în străinătate a fost legitimat la Hapoel Haifa (Israel).

De partea cealaltă, Filip a bifat echipele Bihor Oradea, Oțelul Galați, Petrolul, FC Viitorul, Dinamo, Gaz Metan și ‘U’ Cluj. În străinătate a jucat tot pentru o singură echipă, Debrecen (Ungaria).