Un accident de circulație a luat o întorsătură neașteptată. După ce un bărbat s-a izbit cu mașina într-un copac, anchetatorii iau în calcul varianta unei sinucideri mascate, după ce soția acestuia a fost găsită tranșată, în locuință.
Un accident de circulație din Botoșani să scoată la iveală o crimă cumplită. Vineri dimineață, în localitatea Ipotești, județul Botoșani a avut loc un grav accident de circulație. Un șofer de 51 de ani, a pierdut controlul mașinii, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent de un copac de la marginea drumului.
Având în vedere și viteza de deplasare a autoturismului, mașina s-a transformat într-un morman de fiare contorsionate. Șoferul a supraviețuit, dar a rămas încarcerat. Se pare că accidentul s-a produs în jurul orei 5:00.
Cert este că a fost găsit de un șofer care a sunat la 112. Bărbatul a fost transportat în stare gravă la spital, după ce au intervenit și echipajele de descarcerare.
Polițiștii bănuiesc o crimă abominabilă
Ceea ce părea doar un accident grav de circulație, s-a transformat într-o adevărată poveste horror. Tot în dimineața zilei de vineri, fiul șoferul de 51 de ani, accidentat la Ipotești, a sunat la Poliție anunțând că și-a găsit mama moartă în casă, pe o stradă de la ieșirea din municipiul Botoșani.
Femeia a fost găsită tranșată în casă de fiul de 26 de ani. Surse neoficiale din anchetă bănuiesc că bărbatul de 51 de ani și-ar fi ucis joi noapte nevasta, ar fi încercat să o tranșeze pentru a ascunde cadavrul.
La un moment dat, probabil doborât de remușcare, ar fi renunțat și s-ar fi dus să se sinucidă. Acesta ar fi intrat intenționat cu mașina în copac. Polițiștii au deschis o anchetă complexă, în acest caz.