O mașină a fost lovită de trenul Iași-Trușești, vineri seară, la o trecere la nivel cu calea ferată, fără barieră, în apropierea haltei Zlătunoaia. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție din Trușești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare, o ambulanță aparținând SAJ, dar și un echipaj aparținând Inspectoratului de Poliție Județean.
„Aceștia au constatat că nu erau persoane rănite. Pompierii au acționat pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu și au deconectat bornele de la bateria autoturismului”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).
Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.