Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani a fost scena unei manifestări pline de emoție și patriotism, marți, cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române. Evenimentul a marcat finalizarea proiectului educațional „Unirea generațiilor PEDA”, o inițiativă ce a unit cadrele didactice și elevii într-un elogiu adus istoriei și valorilor naționale.
Coordonat de conducerea școlii, profesorii de istorie, cel de muzică, învățătorii și bibliotecara școlii, proiectul a avut ca scop trezirea sentimentelor de dragoste și prețuire pentru valorile patriotice în inimile elevilor. Participanții, inclusiv elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal, au prezentat informații, scenete, poezii și cântece legate de semnificația evenimentului istoric.
Un moment deosebit a fost prezentarea a trei „cărți” simbolice, colorate în culorile drapelului național, realizate de elevi pentru a ilustra trecutul, prezentul și viitorul românilor în contextul sărbătorii naționale. Corul liceului, condus de profesorul Palade Laurențiu, a adus un omagiu vibrant, interpretând „Hora Unirii”, moment în care toți participanții, de la cei mai mici elevi la profesori și invitați, s-au unit în dansul tradițional.
Evenimentul a fost onorat de prezența unor distinși reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, inclusiv prof. Bălăucă Maria Cristina, prof. Manolache Ciprian și prof. Șchiopu Olguța, care au asistat la această celebrare a unității și speranței.
În spiritul evenimentului, „Românașii de la PEDA” au făcut o promisiune emoționantă de a duce mai departe moștenirea strămoșilor și de a rămâne uniți în iubirea pentru țară. Sărbătoarea a reușit să reînvie promisiunea că, prin educație și unitate, românii pot privi cu speranță către viitor, păstrând vie flacăra patriotismului și a dragostei pentru țara lor.
Trackback-uri/Pingback-uri