Mănăstirea Zosin din județul Botoșani este un monument istoric și religios care a devenit un simbol al spiritualității ortodoxe românești și al tradițiilor locale. Încărcată de istorie și învăluită într-o atmosferă de pace și reculegere, mănăstirea nu este doar un loc de rugăciune, ci și un centru important de pelerinaj.
Construcția bisericii mănăstirii a fost inițiată de Tudorache Bașotă în anul 1779, în timpul domniei lui Constantin Moruzi, Voievod al Moldovei. Pe ușa de la intrarea în biserică se găsește o inscripție în chirilic, care menționează dedicarea sfântului lăcaș Adormirii Maicii Domnului, evidențiind astfel rolul său ca punct central al spiritualității în regiune. Această inscripție, gravată în lemn și exprimată în graiul local de epocă, marchează începuturile modeste, dar semnificative ale așezământului monahal.
Secolul XIX a adus schimbări dramatice pentru Mănăstirea Zosin, culminând cu secularizarea averilor mănăstirești în 1863, care a deposedat-o de moșiile deținute, iar Schitul Zosin a fost desființat. În documentele vremii, inclusiv în lucrarea „Botoșanii în 1932. Schiță monografică”, se menționează că schitul se afla în ruină, semn al dificultăților întâmpinate. Totuși, biserica a fost reparată în perioada 1944-1945, marcând începutul unui proces lent de restaurare.
Punctul de cotitură în istoria Mănăstirii Zosin a venit în anul 1990, când Mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei a dispus reînființarea schitului, numindu-l ca stareț pe ieromonahul Firmilian Ciobanu, originar din regiune. Sub conducerea sa, a început construirea unei noi biserici și a unui complex monahal modern, care include o casă monahală, trapeza, bucătărie, magazie, camere pentru oaspeți și un turn clopotniță impunător. Noua biserică, dedicată tot Adormirii Maicii Domnului, a fost sfințită în 1993, semn al revitalizării comunității monahale.
Destinul lui Firmilian Ciobanu, starețul și ctitorul reînnoit al Mănăstirii Zosin, a fost tragic încheiat în 1997, când a murit într-un accident rutier. Moștenirea sa spirituală și eforturile de reconstrucție au fost continuate de succesorii săi, care au păstrat vie flacăra credinței în acest loc sfânt.