Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații pe râul Prut, valabilă până joi la prânz.
Conform situației hidrometeorologice actuale și prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, în intervalul 14 februarie, ora 11:00 – 15 februarie, ora 12:00, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, se pot produce creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție sectorul situat în amonte de acumularea Stânca Costești.
În acest context, specialiștii recomandă populației vigilență sporită în cazul desfășurării unor activități expuse la inundații.