Este criză acută de personal în magistratură. În Botoşani, mai bine de jumătate dintre posturile din judecătorii sunt vacante, în condiţiile în care numai anul trecut au fost înregistrate peste 19 mii de dosare noi. Pentru a face faţă situaţiei, judecătorii lucrează şi în weekend.

Deficitul din judecătoriile botoşănene este de aproape 60%. Judecătoria din Botoşani are arondat jumătate de judeţ. Aici sunt ocupate doar 14 din cele 35 de posturi din organigramă. Doi dintre magistraţi sunt delegaţi de la alte instanţe din Suceava, însă doar până în luna aprilie.

Numărul de dosare a fost în creştere în anul 2023, fiecare dintre colegi având de soluţionat, în medie, 4,60 dosare în fiecare zi din cele 365 ale anului 2023. Fiecare dintre colegii noştri au reuşit să soluţioneze, în medie, un număr de 929 de dosare”, spune Adrian Morariu, preşedintele Judecătoriei din Botoşani, potrivit Rador.

Botoşaniul este judeţul din România cu cea mai mare criză de magistraţi. Această criză se resimte profund în volumul dosarelor pe care judecătorii trebuie să le soluţioneze. Un alt efect este creşterea termenului de soluţionare.

Din păcate, această creştere a numărului de dosare şi numărul mic de judecători va conduce la o creştere a perioadei de soluţionare a cauzelor. Deja la momentul de faţă, şedinţele sunt pline până în luna iunie, urmând a deschide planificările şi pentru cealaltă jumătate a anului 2024. Majoritatea colegilor sunt prezenţi în weekend pentru a lucra, altfel nu reuşeam să facem performanţă la Judecătoria Botoşani, fără sacrificiul personal al colegilor”, mai arată Adrian Morariu.

Situaţia este similară şi în cazul procurorilor. Schema de personal din parchetele arondate celor cinci instanţe a ajuns să fie acoperită doar în proporţie de 60%. Sunt 19 procurori din 35, iar din luna mai vor fi cu trei mai puţini.