Centrul de servicii și recuperare neuromotorie pentru persoanele adulte cu dizabilități din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din Botoșani va fi reabilitat și modernizat cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Proiectul are o valoare de peste 1,3 milioane lei și prevede atât lucrări de reabilitare, cât și dotările necesare pentru creșterea șanselor de recuperare a persoanelor cu dizabilități.

Doina Nacu, directorul general al DGASPC Botoșani, instituție subordonată Consiliului Județean (CJ), a semnat contractul de finanțare a proiectului depus în cadrul Componentei 13 a PNRR, Reforme sociale.

Este un proiect cu o valoare de peste 1,3 milioane de lei, care prevede atât lucrări de reabilitare, cât și dotările necesare pentru creșterea șanselor de recuperare a persoanelor cu dizabilități.

Consiliul Județean Botoșani va asigura o cofinanțare de 23.800 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor neeligibile. Prin implementarea acestui proiect, în care dotările reprezintă aproape o treime din valoarea totală, cresc șansele de recuperare neuromotorie a persoanelor cu dizabilități.

DGASPC Botoșani a lansat achiziție publică pentru realizarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție, necesară pentru realizarea proiectului tehnic și a execuției lucrărilor de modernizare. Valoarea proiectelor de dezvoltare și modernizare a DGASPC din ultimii trei ani, implementate sau aflate în curs de implementare, se ridică la aproximativ 15 milioane euro.