Tiffany este o tânără de 20 de ani care vrea să devină psiholog pentru a-i ajuta pe copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, iar trecând peste propria dramă, acum este studentă în anul I la Facultatea de Psihologie şi totodată unul dintre voluntarii de la organizaţia „Salvaţi Copiii”.
Este strigătul, în multe cazuri necunoscut, al celor a căror copilărie sau adolescenţă este umbrită de plecarea părinţilor în alte state pentru a le asigura o viaţă mai bună decât au avut ei.
Statisticile arată cifre sumbre. Mai bine de un sfert dintre copiii din România au mama plecată la muncă în străinătate, iar una din patru mame din Regiunea Nord-Est se angajează în străinătate pentru că nu are loc de muncă în ţară, mai mult cu 35% faţă de media naţională.
„Tatăl meu a plecat în străinătate când eram mică. Aveam vreo 7-8 ani. A fost o perioadă dificilă, pentru că am rămas doar eu cu mama. Am avut noroc că am rămas cu mama. Sunt zeci de mii de copii care rămân singuri, nici măcar cu mama. Am avut noroc şi de faptul că m-am înţeles foarte bine cu mama, care a încercat să ţină locul ambilor părinţi. Deşi eram mică, am simţit de multe ori că mama încerca să umple un gol rămas după plecarea tatălui meu la muncă în străinătate”, povesteşte Tiffany Moisuc, citată de Agerpres.
A simţit lipsa unui sprijin emoţional pentru şcoală sau când nu avea prieteni.
„Aş fi avut nevoie să stau de vorbă cu tata, care mai mult era plecat la muncă în străinătate. Îl vedeam doar de câteva ori pe an, mai ales de sărbători. Din acest punct de vedere, îmi dau seama că am fost norocoasă. Sunt foarte mulţi copii care nu îşi văd părinţii nici măcar de sărbători. Sunt unii care rămân cu bunii sau sunt lăsaţi în grija rudelor ori trebuie să îşi poarte singuri de grijă”, adaugă tânăra studentă.
Ea spune că perioada în care tatăl său a lipsit de acasă pentru a asigura traiul întregii familii a afectat-o destul de mult emoţional.
„Aşa că am decis să ajut. Acela a fost ţelul meu, motivaţia ulterioară, de a deveni psiholog ca să ajut copiii care sunt în situaţii mai dificile decât a mea. Consider că părinţii nu ar mai pleca la muncă în străinătate, dar pentru asta ar trebui salarii mai bune, mai multe locuri de muncă. Dacă părinţii aleg să plece, le transmit să păstreze o relaţie cât mai strânsă cu copii lor, să le trimită câte un mesaj în fiecare zi, să le asculte poveştile şi să nu le reproşeze „am plecat la muncă pentru tine”. Înţeleg că ai plecat pentru ca mie să-mi fie bine, să am o viaţă mai bună decât a ta, dar am nevoie de tine aici”, afirmă Tiffany Moisuc.
Este doar unul dintre cei peste 500.000 de copii din România ai căror părinţi au optat pentru a lucra în alte state pentru a le oferi un viitor mult mai bun.
Un studiu realizat de organizaţia „Salvaţi Copiii” pentru prima dată în România pe această temă arată că aproape o jumătate de milion de copii din ţară au avut unul sau ambii părinţi plecaţi în perioada copilăriei lor.
„În perioada iunie 2021 – iunie 2022. o jumătate de milion de copii aveau unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în alte state. Regiunea de Nord-Est are cei mai mulţi copii aflaţi în situaţia aceasta. Sunt 130.000 de copii, pe primul loc fiind judeţul Suceava, apoi Botoşani şi Iaşi. Situaţia copiilor cu ambii părinţi plecaţi este foarte sensibilă, în sensul că foarte mulţi dintre ei nu ţin pasul cu şcoala. Unul din şapte copii nu merg încontinuu la şcoală, au rezultate slabe la învăţătură şi risc de abandon şcolar. Foarte mulţi au probleme emoţionale, depresie, anxietate, apatie, în proporţie mult mai mare decât alţi copii din aceste judeţe. Important pentru noi este ca autorităţile responsabile să înţeleagă că este o situaţie delicată, că nu avem date oficiale la nivelul situaţiei reale. Datele oficiale sunt mult mai mici decât cele ale copiilor aflaţi în astfel de situaţii”, a declarat preşedintele „Salvaţi Copiii România”, Gabriela Alexandrescu, într-o conferinţă de presă.
Cei mai mulţi dintre copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate se află în Regiunea de Nord-Est a României.
Studiul realizat de cei de la „Salvaţi Copiii” arată că majoritatea copiilor cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate se află la vârsta pre-adolescenţei (11,4 ani). Peste jumătate (51%) dintre părinţii plecaţi sunt persoane tinere, cu vârsta până în 39 de ani.
Acelaşi studiu mai arată că aproximativ unul din trei copii (32%) rămaşi în ţară are (şi) mama plecată, în 30% din cazuri mama fiind unicul susţinător al familiei. Una din patru mame din Regiunea NE (27%) pleacă pentru că nu are loc de muncă în proximitate, mai mult cu 35% faţă de media naţională.
Mamele tind să nu trimită bani acasă în perioada în care sunt plecate în străinătate, preferând să aducă banii odată cu venirea în ţară.
„Sunt 138.000 de copii din această regiune care au părinţii plecaţi. Dacă ar fi să evaluăm, este populaţia unui municipiu mare. Vorbim de o viitoare generaţie, copii care nu au părinţii lângă ei. Din punct de vedere al MAE, este o provocare. Avem rolul de facilitator între cei care rămân în ţară, copii şi bunicii, de cele mai multe ori, şi părinţii care pleacă la muncă în străinătate, bineînţeles, pentru un trai mai bun. Noi le punem la dispoziţie informaţiile, paşii care trebuie urmaţi pentru ca cei rămaşi în ţară să îşi înscrie aceşti copii la şcoală. Ambasadele noastre sunt tot timpul deschise”, subliniază Janina Sitaru, secretar de stat în cadrul MAE.