Unul dintre cei mai mari savanţi naturalişti ai României şi ai lumii, în aceeaşi măsură, Grigore Antipa este cel care a pus bazele şcolii româneşti de hidrobiologie, ihtiologie şi oceanologie şi autor al unor enunţuri moderne în domeniile ecologiei, biosociologiei şi bioeconomiei biosferei. De asemenea, în urma demersurilor sale a fost construit un nou Muzeu zoologic, astăzi Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, unde a introdus, pentru prima dată în lume, ”dioramele”, vitrine tridimensionale, care permit prezentarea animalelor în funcţie de biotop, pe principii ecologice şi bio-geografice.
Grigore Antipa s-a născut la Botoşani, la 27 noiembrie/10 decembrie 1867, potrivit lucrării ”Membrii Academiei Române/ 1866-2003” (Ed. Enciclopedică/ Ed. Academiei Române, 2003). A făcut studii gimnaziale şi liceale la Institutul Academic din Iaşi (1878-1885), profesorii Grigore Cobălcescu şi Petru Poni având cea mai mare influenţă asupra sa. I-a avut printre colegi pe Emil Racoviţă şi pe Dimitrie Voinov. În 1885 s-a înscris la Universitatea din Iaşi, la Facultatea de Ştiinţe, dar în acelaşi an a plecat la Jena, unde îşi făcea studiile şi fratele său N. Leon. S-a înscris la Facultatea de Filosofie şi a fost elev al celebrului profesor Ernst Haeckel, susţinător al teoriei evoluţioniste. A lucrat la Staţiunea Zoologică de la Villefranche-sur-Mer (1888-1889). În 1890, sub conducerea profesorului W. Kükenthal (al doilea asistent al lui Haeckel, după A. Lang), Antipa a mers într-o expediţie în Marea Nordului, unde a învăţat mânuirea aparatelor de colectare a animalelor marine, iar în laboratorul Staţiunii Helgoland a aprofundat studiul meduzelor, potrivit https://studii.crifst.ro/.
La 9 martie 1891, Grigore Antipa a obţinut titlul de doctor în biologie, profesorul său Ernst Haeckel acordându-i calificativul magna cum laudae, potrivit site-ului Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, https://antipa.ro/. După susţinerea tezei de doctorat, Antipa a lucrat la Staţiunea Zoologică de la Neapole.
În 1892, a revenit în ţară şi a fost numit director al Colecţiilor zoologice de la Muzeu şi administrator al pescăriilor Statului, dedicându-se studiilor muzeologice, de hidrobiologie şi piscicole. Grigore Antipa a acordat o atenţie aparte organizării pescuitului în apele dulci din România şi exploatării peştelui din Marea Neagră, fiind autor al mai multor lucrări de specialitate, între care: „Despre necesitatea introducerii unei pisciculturi sistematice în apele României” (1892); „Studiul asupra pescăriilor din România” (1895); „Exploatarea în regie a Pescăriilor Statului” (1905); „Pescăria şi pescuitul în România” (1916); „Pescăriile şi regiunea inundabilă a Dunării în cadrul economiei naţionale şi mondiale” (1932), conform Agerpres.
A prezentat prim-ministrului Dimitrie A. Sturdza, în 1903, un memoriu în care demonstra necesitatea existenţei unei clădiri special construite pentru „un Muzeu de Istorie Naturală demn de capitala ţării”. Noua clădire a fost gata în 1906. Deschiderea oficială a primelor săli a avut loc la 24 mai 1908 în prezenţa regelui Carol I, a principesei Maria şi a mai multor personalităţi ale lumii ştiinţifice, culturale şi politice. Cu acest prilej, au fost prezentate, pentru prima dată, „dioramele”, vitrine tridimensionale, în care speciile erau prezentate pe categorii de habitate, în posturi naturale şi proiectate pe un fundal pictat. Succesul de care s-a bucurat acest mod de prezentare a făcut ca dioramele să fie un exemplu urmat şi de alte muzee din lume, potrivit https://antipa.ro/.
Grigore Antipa a îmbogăţit constant colecţiile ştiinţifice ale Muzeului, primind donaţii şi achiziţionând piese, fiind susţinut în activitatea sa de o serie de personalităţi importante, dar şi de instituţii din ţară şi din străinătate. În 1914, denumirea instituţiei era Muzeul Naţional de Istorie Naturală, completată la 23 mai 1932, cu numele „Grigore Antipa” în onoarea fondatorului său, devenind Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Grigore Antipa a fost director al instituţiei din 1908 şi până la moartea sa, în 1944.
Activitatea sa ştiinţifică s-a axat pe diferite domenii ale biologiei teoretice şi aplicate. În domeniul zoologiei, s-a ocupat de: morfologia unor meduze (Lucernaride) şi descrierea unei noi specii de Drymonema şi o Stauromeduză (1892); fauna ihtiologică din România („Fauna ihtiologică în România”, 1909; „Marea Neagră şi ihtiologia ei”, 1941); studii ample asupra peştilor endemici din bazinul Mării Negre („Clupeidele”, 1903; „Sturionii”, 1905; „Iconographie des Sturionides et des Clupeides de la Mer Noire”, 1933; „La vie dans la Mer Noire”, 1933). S-a preocupat de valorificarea raţională a resurselor naturale, publicând: „Dunărea şi problemele ei ştiinţifice, economice şi politice” (1921); „Les principes de l’amélioration de la production du Bas Danube” (1932); „Les recherches hydrobiologiques et leurs applications pratiques en Roumanie” (1937). Totodată, a editat „Bullétin de la Section Scientifique” (1912), sub egida Academiei Române, conform lucrării „Membrii Academiei Române/1866-2003” (Ed. Enciclopedică/ Ed. Academiei Române, 2003).
A pus bazele unei noi ştiinţe interdisciplinare – bioeconomia – odată cu publicarea lucrării „L’organisation générale de la vie collective des organismes et du mécanisme de la production dans la Biosphere” (1935).
Iniţiator al unor legi şi convenţii, precum Legea pescuitului cu regulamentul de punere în aplicare şi expunerea de motive (1896), Convenţiile pentru reglementarea pescuitului în Dunăre încheiate cu Rusia, Austro-Ungaria, Serbia şi cu Bulgaria (1905), Legea pentru punerea în valoare a terenurilor băltoase şi de inundaţii (1927), Legea pentru punerea în valoare a stufului şi papurii din Delta Dunării (1942), Grigore Antipa a participat şi la o serie de congrese internaţionale, având ca teme pescuitul şi zoologia (Congresul Internaţional de Pescărie de la Viena, 1905; Congresul Internaţional de Pescărie de la Washington, 1908, unde a fost primit de preşedintele SUA, Theodore Roosevelt; Congresul Internaţional de Zoologie de la Graz, 1910; Congresul Internaţional de Pescărie de la Roma, 1911; Congresul Internaţional de Zoologie de la Budapesta, 1927; Congresul Internaţional de Agricultură şi Pescuit de la Paris, 1931).
Întreaga sa activitate a fost recompensată cu numeroase distincţii, medalii, premii, între care amintim: Ordinul „Steaua României” (1897), Ordinul „Coroana României” în grad de comandor (1902), Ordinul „Franz Joseph” (Austro-Ungaria 1903), Ordinul „Sfânta Ana” clasa I (Rusia, 1903), Ordinul „Corona d’Italia” (Italia, 1908), Ordinul „Steaua României” în grad de comandor (1908), Ordinul „Coroana României” în grad de mare ofiţer (1916), Meritul cultural pentru ştiinţă teoretică şi aplicată în grad de cavaler cls. I (1931), Meritul agricol în grad de comandor (1932), Ordinul Leopold în grad de comandor (Belgia, 1934), Ordinul Cavaliere di Gran Croce (Italia, 1935), Meritul cultural pentru ştiinţă în grad de comandor (1943).
A fost membru corespondent (16 aprilie 1907) şi membru titular (14 mai 1910) al Academiei Române; vicepreşedinte (11 iunie 1921-11 iunie 1924; 31 mai 1935-3 iunie 1938) al Academiei Române; preşedinte al Secţiunii Ştiinţifice a Academiei Române (1939-1942). De asemenea, a fost membru, printre altele, al Societăţii Zoologice din Londra, al Institutului Oceanografic din Paris, al societăţilor geografice din Viena şi Berlin, al celor de agricultură din Franţa şi SUA, al Comisiei Mediteranei (vicepreşedinte), conform volumului amintit mai sus.
Profesorul Grigore Antipa s-a stins din viaţă, la 9 martie 1944, la Bucureşti.
Un premiu al Secţiei de ştiinţe biologice a Academiei Române, din cele patru, poartă numele său, alături de cele ale lui Nicolae Simionescu, Emil Racoviţă şi Emanoil Teodorescu, notează https://acad.ro/. În 1999, a fost înfiinţat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”, cu sediul în Constanţa, potrivit http://www.rmri.ro/.
În 2022, o conferinţă omagială la 155 ani de la naşterea lui Grigore Antipa şi 75 ani de la moartea lui Emil Racoviţă, a fost organizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României în parteneriat cu Asociaţia Ştiinţă şi Tehnică, la Biblioteca Naţională, potrivit https://dezvoltaredurabila.gov.ro/.
