O femeie în vârstă de 52 de ani, din municipiul Botoşani, a murit, miercuri seară, după ce a fost înjunghiată în gât de soţul ei, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, femeia a fost atacată cu cuţitul în momentul în care intra în scara blocului unde locuieşte. Aceasta se afla în divergenţă cu soţul, împotriva căruia a fost emis, în luna februarie, un ordin de protecţie.

Bărbatul prezenta răni superficiale la nivelul pieptului. Din primele verificări a reieșit faptul că acesta și le-ar fi creat singur. În acest moment se află la o unitate spitalicească, pentru acordarea de îngrijiri medicale, urmând ca, ulterior, să fie condus la sediul poliției”, a afirmat Nenișcu.

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul din Botoşani, cercetările desfăşurându-se sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.

(imagine ilustrativă)