Trei persoane din județul Botoșani au fost arestate, miercuri, pentru trafic de droguri de mare risc, în urma unor percheziții efectuate de procurorii DIICOT la locuințele acestora, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

Potrivit sursei citate, faptele ar fi fost săvârșite la începutul acestui an și ar fi presupus procurarea, transportarea și comercializarea unor cantități de canabis către consumatori din Botoșani. Ancheta demarează vizează infracțiuni de deținere, trafic și complicitate la trafic de droguri de risc.

Pe parcursul administrării probatoriului și al perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate cantități de drog de risc (canabis), cântare de precizie, dispozitive de mărunțit, telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă”, menționează IPJ Botoșani.

Suspecții au fost reținuți și prezentați instanței, miercuri, cu propunere de arestare preventivă, măsură însușită de judecătorii Tribunalului din Botoșani.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, precum și jandarmeriile din Botoșani și Bacău.

„Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, precizează anchetatorii.