În luna martie a fiecărui an, Colegiul Național al Asistenților Sociali sărbătorește „Zilele Asistenței Sociale”, iar tema aleasă pentru cea de-a XV-a ediție este intitulată „Buen Vivir” – un viitor comun pentru o schimbare transformatoare.

Desfășurat într-un cadru festiv, evenimentul a fost marcat, vineri, și la Botoșani, acolo unde au participat peste 100 de specialiști din domeniul asistenței sociale. De la manifestare nu au lipsit directorii executivi ai DGASPC, Doina Nacu și Alexandu Colbu, alături de specialiști din alte domenii de activitate care contribuie la stabilirea echilibrului social.

Este vorba despre Carmen Zaboloteanu, medic specialist în neonatologie, Lidia Uja, actriță a Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, părintele Cristian Buhaciuc, preot misionar de caritate la Spitalul Județean „Mavromati”, comisarul șef Paul Tapalagă de la Corpul Național al Polițiștilor și comisarul șef Ciprian Silveanu, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Botoșani.

Aflată între două mandate, vechea conducere a structurii teritoriale Botoșani a Colegiului Național al Asistenților Sociali a decis ca și în acest an să omagieze una dintre cele mai nobile meserii, cea de asistent social.

„Vă mulțumesc pentru că  ați participat la o activitate organizată „în sistem de avarie” pentru că noi nu avem, la momentul actual,  o conducere a structurii teritoriale Botoșani. Sunt peste 15 ani de când ne aflăm  la conducerea acestei organizații și din acest motiv ne-am dorit să organizăm o activitate cu resursele și cu posibilitățile pe care noi le-am identificat într-o săptămână”, a declarat Lăcrămioara Radu, asistent social principal.

Dezbaterea s-a axat pe importanța colaborării dintre asistenții sociali, comunitate și factorii de decizie cu scopul de a dezvolta o societate echitabilă și benefică pentru toți oamenii.

„Îmi doresc  să putem construi comunități în care să fim atenți unii cu alții, să ne fim de ajutor sau să ne sprijinim astfel încât viața și misiunea fiecăruia dintre noi să fie valorizate la maxim. Trebuie să fim bucuroși că ne-am ales această meserie nobilă care se poate face doar cu empatie și multă iubire față de semenii noștri”, a declarat Daniel Hliban, asistent social principal.

La rândul său, medicul neonatolog Carmen Zaboloteanu a felicitat implicarea specialiștilor în dezvoltarea normală a societății, afirmând că „ceea ce faceți nu este deloc ușor și poate că există zile când plecați acasă încărcați de cazurile cu care vă întâlniți. Sunt situații când știu că vă lăsați sufletul la locul de muncă și asta mă face să vă apreciez foarte mult. Vreau să vă felicit și să vă mulțumesc pentru că vă faceți treaba atât de bine”.

La eveniment a luat parte și Geanina Catană, câștigătoarea marelui premiu la categoria „Asistentul Social care Activează în Mediul Rural” decernat anul acesta la Gala Excelenței în Asistență Socială.

(Anca SAVEL)