Meteorologii anunță o creștere a temperaturilor, în regiunea Moldovei, în următoarele trei zile.

Vineri, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei în nordul regiunii unde, pe alocuri, vor fi posibile ploi cu caracter de aversă.

Vântul va avea intensificări locale, în special în jumătatea de nord a regiunii și pe crestele montane.

Temperaturile maxime se vor situa între 17 și 25 de grade.

La noapte, valorile termice se vor situa peste cele normale specifice datei. Cerul va fi variabil.

Vântul va mai avea unele intensificări în zona montană înaltă, iar în rest va sufla slab până la moderat.

Temperaturile minime se vor încadra între 5 și 11 grade.

În următoarele trei zile, sâmbătă, duminică și luni, vremea va fi în general frumoasă ca aspect, iar valorile termice vor continua să crească, vremea devenind mult mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă.

Cerul va fi variabil, iar probabilitatea apariției precipitațiilor va fi redusă.

Vântul va avea unele intensificări spre sfârșitul intervalului, mai ales în sudul regiunii.

Temperaturile maxime se vor situa între 23 și 29 de grade, iar cele minime se vor încadra între 6 și 13 grade.