Trei tineri au fost răniți într-un accident feroviar petrecut, duminică seară, în apropierea haltei Zlătunoaia, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în comuna Albești, unde un autoturism a fost acroșat de trenul care circula pe ruta Dorohoi – Iași, iar toate cele 47 de persoane aflate la bord au fost evacuate. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție din Trușești și două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.

„În autoturism se aflau trei persoane, iar în urma evaluării la fața locului, două dintre acestea au fost preluate pentru a fi transportate la spital: o adolescentă de 16 ani și o tânără de 19 ani. Din cauza rănilor suferite, pentru tânăra de 19 ani a fost solicitat în întâmpinare echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD. Șoferul, un tânăr de 23 de ani, a refuzat transportul la spital”, au relatat oficialii IJSU.

În tren se aflau 45 de călători, mecanicul, conductorul și șeful de tren. Niciunul dintre aceștia nu a avut de suferit în urma impactului.