Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a semnat contractul de lucrări și a emis ordinul de începere a construirii Monumentului comemorativ al accidentului de la Huțani.
„Este un proiect de suflet, care vrem să fie realizat până pe 29 iunie, data când se împlinesc 44 de ani de la cel mai grav accident rutier petrecut în România, soldat cu 48 de morți”, a precizat Doina Federovici.
Monumentul va avea o înălțime de 16,17 metri. Suprastructura de rezistență va fi realizată din material metalic, iar baza din beton armat aparent. Aceasta va conține trei trepte circulare care se vor constitui într-un soclu.
Conceptul monumentului se dezvoltă pe imaginea unei cruci descrisă de 2 brațe din oțel, în jurul căreia se va executa o scară elicoidală cu 48 trepte de culoare albă. Fiecare treaptă simbolizează câte o victimă a tragicului accident. În zona centrală va fi amenajată o firidă pentru aprinderea lumânărilor pentru pomenirea celor care și-au pierdut viețile în urmă 44 de ani și va fi montată o bancă pentru cei care vor să se reculeagă.
Monumentul va fi iluminat pe timp de noapte, el fiind dotat cu panouri fotovoltaice. De asemenea, este prevăzut și cu un panou de afișaj, pentru prezentarea accidentului.
„Mulțumesc domnului primar al comunei Vlădeni, Voicu Murariu, și în mod deosebit familiei de profesori pensionari Harieta și Neculai Axinte, pentru că au donat terenul necesar realizării monumentului! Mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect!”, a transmis Doina Federovici.
Valoarea proiectului este de 615.000 de lei.