Nevoia de reconstrucție a Ucrainei, unde infrastructura din șase sectoare economice a fost afectată de război, reprezintă o oportunitate importantă de dezvoltare pentru Botoșani și Suceava, susțin liderii filialelor PNL din cele două județe. 

Am un mesaj către domnul Flutur, pe care nu doar că îl admir și prețuiesc, ci îl și urmăresc. Trebuie să facem împreună un pod pe uscat. Avem o șansă istorică. Sigur că nu clădim virtuți pe păcatele altora, dar războiul poate fi o oportunitate economică importantă. Depinde de noi dacă știm să o tratăm ca atare. Sunt absolut convins că, împreună cu domnul Flutur, putem. Cu experiența dânsului și expertiza mea putem construi un pod pe uscat în zona asta. Va trebui să localizăm foarte multe companii aici, care vor lucra în partea cealaltă. Dar în același timp, să lucrăm aici, pentru noi”, a afirmat președintele organizației PNL din Botoșani, Valeriu Iftime, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților la alegerile locale.

Președintele Consiliului Județean (CJ) și al filialei PNL din Suceava, Gheorghe Flutur, a subliniat că cele două județe învecinate trebuie să dezvolte un parteneriat strategic pentru a deveni un centru logistic în etapa de reconstrucție a Ucrainei. El a sugerat că relația de colaborare dintre Botoșani și Suceava va fi consolidată prin alegerea unor lideri din cadrul aceluiași partid liberal.

„Românii noștri vor putea lucra aici, aproape, la câteva sute de kilometri, când se termină războiul și vom lucra la reconstrucția Ucrainei pe bani foarte mulți și va trebui să ne pregătim pentru asta: infrastructură, logistică. Eu pe 19 aprilie sunt la Cernăuți, doi comisari europeni vin să discutăm infrastructura Ucrainei de la Liov la Cernăuți. Asta înseamnă că Autostrada A7, care merge la Siret, se va lega cu Liovul, cu Varșovia și cu Baltica. Va fi o oportunitate pentru Botoșani și Suceava extraordinară, oameni buni. Pentru astea trebuie să ne pregătim, pentru asta primarii trebuie să intre în echipa liberală”, a declarat Gheorghe Flutur.

Liderul CJ Suceava a enumerat o serie de proiecte derulate prin parteneriatul dintre cele două administrații locale, menționând că investițiile implementate în comun au vizat creșterea economică bilaterală.

În Suceava și Botoșani avem ușor peste un milion de locuitori. Suntem aici, la o azvârlitură de băț unii de alții. Eu am trei mandate de președinte. Nu mi-a fost ușor nici mie, a fost această luptă cu inerția, cu această tendință de asistat mai mult decât cea de inițiativă, însă după trei mandate pot spune că lucrez mai ușor, pentru că oamenii au început să vadă niște rezultate. (…) Vă promit, domnule Iftime, că voi fi umăr la umăr cu dumneavoastră în această zonă, pe nord-estul României, în „Țara de Sus” să mișcăm lucrurile. De fapt noi suntem membri în clusterul de bioeconomie pe care l-am înființat pentru a pune în valoare industria alimentară, unde am chemat și Primăria Botoșani, și Suceava, și vreo 16 agenți economici pe Aeroportul de la Suceava. Am înființat primul laborator de control alimente pentru depistarea celor contrafăcute. Acum am dat drumul la cel de al treilea terminal, pentru a încuraja exportul a ceea ce avem noi aici ca produse prelucrate. De asemenea, ne leagă Drumul de mare viteză Suceava-Botoșani, care se realizează prin parteneriatul dintre administrațiile locale. (…) Nu vom fi altceva decât un pol de dezvoltare economică. Între noi și Botoșani vrem să devină cele mai multe zone cu parcuri industriale”, a detaliat Gheorghe Flutur.