Lista candidaților PNL pentru Consiliul Local al municipiului Botoșani este formată în proporție de 95% din membri proaspăt aderați, majoritatea veniți din rândul antreprenorilor, a anunțat președintele filialei Cătălin Flutur.
Liderul PNL a subliniat că ritmul de creștere a organizației din Botoșani depășește scenariile cunoscute în cele trei decenii de conducere politică și stabilește un record la nivel național.
„Filiala Botoșani este în momentul de față atipică. Acum 3-4 luni, când încercam să ne reorganizăm, îmi era foarte greu și nu îi mai găseam pe cei din secțiile de votare, pentru că plecaseră, nu mai răspundeau, aveau tot felul de motive. Eu ca om politic foarte vechi, care am fost președinte de organizații din 1996 încoace la partidele de dreapta și prin fuziune am ajuns aici, nu am avut niciodată această poveste. Și este o poveste de succes. Odată cu anunțarea intrării în politică a domnului Valeriu Iftime, lucrurile s-au schimbat. În primul discurs a explicat exact pentru ce vine în politică. Dar a mai spus ceva atunci: vrea să schimbe componența de la bază. Partidul e deschis și așteaptă oameni noi. E un lucru pe care și eu mi l-am dorit foarte mult. Și atunci am spus că vrem să schimbăm totul. În două săptămâni și jumătate, la municipiu și-au depus adeziunea 268 de membri, din care 72 sunt antreprenori. Nu cred că este dinamica asta nicăieri în țară în momentul acesta, după o perioadă extraordinar de bună de guvernare, dar înțeleasă greșit de unii din alte părți”, a declarat Cătălin Flutur, vineri, în conferința de lansare a candidaților PNL la alegerile locale.
Președintele filialei din municipiul Botoșani a anunțat că lista candidaților pentru Consiliul Local este formată în proporție covârșitoare din membri recent integrați în partid.
„Ca să avem credibilitate că ceea ce se întâmplă e nou, trebuie să vă spun că lista cu care voi merge în aceste alegeri pentru Consiliul Local va fi în proporție de 95% nouă. Pentru că doar așa dovedim că noi chiar asta vrem: schimbare de mentalitate, cu oameni noi. Dacă de data asta se va crea o echipă nouă, bună, care câștigă, eu simt că mă pot retrage după 35 de ani de politică mulțumit și fericit, știind că filiala din Botoșani rămâne pe mâini bune”, a afirmat Cătălin Flutur.
Fără să indice explicit oponentul PSD, Flutur a sugerat că liberalii trebuie să mențină scopul depășirii adversarului politic, cu care se află în competiție.
„Ne-am ferit cu toții să atingem un subiect delicat. Aveam un discurs, voiam să-l citesc, în care să lovesc unde credeam eu că trebuie. Am făcut asta de multe ori. Sunt singurul care am bătut de trei ori. Și iarăși nu am voie să pronunț cuvântul acela, dar am bătut de trei ori în județ și în oraș și îi voi bate și a patra oară. Pentru că vrem sau nu vrem, recunoaștem sau nu, lupta o ducem cu cineva. Știu că ne înțelegem sus, e foarte bine, știm că vom guverna țara, dar nouă ne trebuie rezultate aici. Vrem să fim mai mulți și mai buni. Și vom fi”, a încheiat candidatul PNL la Primăria municipiului Botoșani.