Patru mașini au fost avariate în urma a trei accidente rutiere produse, în ultimele ore, pe raza localităților Tudor Vladimirescu, Flămânzi și Ștefănești, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).
Potrivit sursei citate, în cele patru autoturisme implicate erau, în total, șase persoane. Acestea nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La cele trei accidente au intervenit pompierii din cadrul gărzilor de intervenție din Ștefănești și Trușești, dar și din cadrul Punctului de Lucru din Flămânzi. Aceștia au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor.
„La Tudor Vladimirescu, pompierii au găsit un autoturism răsturnat pe cupolă, pe partea carosabilă, iar la Ștefănești, o mașină avariată după ce a intrat într-un cap de pod. În accidentul de la Flămânzi au fost implicate două autovehicule”, precizează IJSU.
Cazurile au rămas în atenția Poliției pentru cercetări.