Din această săptămână, toți copiii din grădinițele și școlile primare din județul Botoșani vor primi lapte și corn.
Însă, multe unități de învățământ, în special cele din municipiul reședință, sunt în reabilitare, iar elevii sunt relocați în alte școli care nu dețin suficiente spații de depozitare a produselor.
Firmele care vor livra pachetul guvernamental au fost nevoite să se adapteze situației care nu va fi de lungă durată, pentru că anul școlar e aproape de final.
Valoarea totală a acordului cadru pentru Programul „Lapte și corn”, care se întinde pe trei ani, este de peste 40 de milioane de lei.
„Colegii mei din unitățile de învățământ sunt pregătiți pentru primirea și distribuirea acestor produse și, pe lângă acel program – <<Masă sănătoasă>>, și acest <<Lapte și corn>> vine, cred și îmi doresc să vină, în sprijinul și în prevenirea abandonului școlar, în sprijinul prezenței la școală. În perioada următoare, noi, ca și Inspectorat Școlar, vom desfășura și o activitate în unitățile de învățământ în ceea ce privește alimentația sănătoasă”, a declarat la RRA inspectorul școlar general, Bogdan Suruciuc.