O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital, în noaptea de duminică spre luni, în urma unor accidente rutiere produse pe drumuri din județul Botoșani.

Cel mai grav eveniment s-a produs între localitățile Flămânzi și Prăjeni, unde au fost implicate un autoturism și o căruță. La caz au ajuns două echipaje de pompieri din Flămânzi și Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă, modul de descarcerare și ambulanța SMURD, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.

„Șoferul mașini era inconștient, fiind încarcerat și au intervenit pentru scoaterea acestuia din autoturism. Victima a fost preluată de echipajul SAJ, care a constat că acesta avea leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul”, au transmis autoritățile.

Căruțașul, un bărbat de 70 de ani, a fost găsit într-un șanț de pe marginea drumului. El a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În urma accidentului a murit și un cal.

Cel de al doilea accident a avut loc în apropierea pădurii Rediu. Un tânăr de 21 de ani a fost rănit, după ce mașina pe care o conducea a lovit un cap de pod, apoi s-a răsturnat pe partea carosabilă. Forțele de intervenție ajunse la fața locului l-au găsit pe șofer lângă mașină, conștient. Acesta a fost transportat, de asemenea, la spital.

Ambele cazuri au rămas în atenția Poliției pentru cercetări.