Echipa de minifotbal a Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani s-a calificat în faza finală a „Cupei ASPR”, ediția 2024, după o serie de victorii remarcabile în cadrul etapei zonale, care s-a desfășurat pe baza sportivă „Dalsor” din municipiul Vaslui.

Lotul reprezentativ al IJSU Botoșani și-a demonstrat, încă o dată, spiritul competitiv și determinarea, învingând echipele Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din Iași (5-1), Bacău (5-4), Neamț (5-4) și Vaslui (8-1). Singurul meci pierdut a fost cu ISU Suceava (1-3). Competiția a fost organizată de ISU Vaslui și Asociația Sportivă a Pompierilor din România, în perioada 14 – 15 mai.

Cel mai bun portar și al acestei etape a fost desemnat soldatul Gabriel Condrea de la IJSU Botoșani. Titlul de cel mai bun marcator a fost obținut de un alt pompieri botoșănean, respectiv soldat Bogdan Melinte.

Anul trecut, echipa de minifotbal a pompierilor botoșăneni a fost vicecampioană națională. La ediția din acest an, care va avea loc la Târgu Mureș, în perioada 04 – 06 iunie, aceștia speră să se întoarcă acasă, cu trofeul.

Lotul IJSU Botoșani este format din: plutonier adjutant șef Gabriel Ciubotaru, plutonier adjutant Leonard Orășanu, plutonier adjutant Alin Agavriloaie, plutonier major Adian Drăgan, plutonier major Laurențiu Boteanu, plutonier major Cătălin Huștiuc, plutonier major Ovidiu Pavel, soldat Alexandru Arcip, soldat Robert Baltariu, soldat Gabriel Apostol, soldat Bogdan Melinte, soldat Gabriel Condrea, căpitan Adrian – Gabriel Loluță -șef de lot și profesor Cristian Frumuz – antrenor.

Campionatul de minifotbal al pompierilor „Cupa ASPR” se organizează anual, iar obiectivele principale ale competiției sportive sunt promovarea modului sănătos de viață, dezvoltarea aptitudinilor fizice și a spiritului de echipa.