De la începutul acestui an, 121 de viitoare mame au solicitat să fie incluse în Programul „Materna Botoșani”.

Beneficiază de sprijinul financiar în cuantum de 2.000 de lei de persoană femeile însărcinate cu vârsta de peste 18 ani, care au domiciliul stabil în municipiul Botoșani. Fondurile provin de la bugetul local și sunt asigurate în două tranșe.

Viitoarele mame pot plăti analize medicale pentru monitorizarea sarcinii și tratamente medicamentoase. Prima tranșă de 1.000 de lei este asigurată după săptămâna a 10-a de sarcină, iar cea de a doua, după săptămâna a 24-a de sarcină.

„Suntem mulțumiți că acest program este bine primit de viitoarele mămici. Prin intermediul MATERNA BOTOȘANI demonstrăm că suntem alături de botoșănencele care se pregătesc să aducă pe lume un copil, dar și de familiile lor”, a spus viceprimarul Liviu Toma.

Viitoarele mame trebuie să depună o cerere Direcția de Asistență Socială a Municipiului Botoșani, de luni până joi, între orele 9:00 – 15:00. Sediul DAS se află pe strada Săvenilor, nr.12. Cererile pot fi depuse și în format electronic folosind:

  • adresa: asistenta_sociala_botosani@bt.e-adm.ro
  • platforma digitală „Up Comunitate” pusă la dispoziție de operatorul economic UP România -www.upromania.ro

Voucherele MATERNA sunt distribuite de către funcționarii Direcției de Asistență Socială Botoșani.