Sistemul sanitar este în pragul unei crize fără precedent, mai ales atunci când vorbim de medicii de familie. Asta se întâmplă în judeţul Botoşani, unde mai multe comune au o lipsă acută de doctori. Această situație critică este alimentată de reticența medicilor de a se stabili în mediul rural. Astfel, comunități întregi sunt lăsate fără asistență medicală de bază.

Judeţul Botoşani este predominant rural, marcat de sărăcie, depopulare și lipsa perspectivelor economice. Dar şi mai grav de lipsa medicilor de familie.

„La momentul de faţă avem 142 de medici, dintre care 66 au vârsta peste 60 de ani. Avem 26 de posturi vacante, dintre care 9 în mediul urban şi 17 în mediul rural”, a declarat Alina Mustață, directorul Casei de Asigurări de Sănătate.

Comuna Adășeni este situată la 60 de kilometri de municipiul Botoșani. 70% dintre cei care locuiesc aici, au peste 70 de ani, iar de mai bine de un deceniu cel mai apropiat medic de familie este la zece kilometri distanţă.

Astfel, oază de speranţă pentru oameni, este asistenta comunitară din cadrul primăriei, care de mai bine de 12 ani își dedică timpul bătrânilor.

„Cea mai mare satisfacţie pe care o am, este atunci când un om e foarte bolnav, iar când îl ajuţi şi vezi că s-a făcut sănătos, ai acea satisfacţie că ai muncit şi ai muncit pentru un lucru bun”, a spus Alina Acsinei, asistent comunitar în Adășeni, pentru ObservatorNews.ro.

Ea este cea care îi consultă, le măsoară tensiunea sau pulsul şi le aduce medicamentele de care au nevoie. Aşa a devenit îngerul păzitor al oamenilor.

Deşi în comuna Adășeni există un cabinet medical nefolosit, construit în urmă cu aproape 14 ani, acesta încă are lacătul pe uşă. Motivul – niciun medic de familie nu este dispus să se mute în această zonă rurală îndepărtată.

Aceleaşi probleme sunt şi alte sate şi comune izolate. Acolo unde, oamenii sunt nevoiți să parcurgă zeci de kilometri pentru a beneficia de un simplu consult medical, în cel mai fericit caz. Iar cei care nu îşi permit acest lux, sunt condamnaţi la o moarte prematură.