În fiecare an, pe 21 mai, credincioșii ortodocși îi celebrează pe Sfinții Constantin și Elena, cunoscuți drept cei care au dat libertate creștinismului. În această zi sunt urmate mai multe tradiții și obiceiuri, iar cei care poartă numele Constantin și Elena, dar și nume derivate din acestea, își sărbătoresc onomastica.

Sfinţii Mari Împăraţi şi Întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 21 mai, sunt primii împăraţi creştini. Prin aceşti Sfinţi Împăraţi a adus Dumnezeu libertate religioasă în lume, a slăbit păgânismul şi idolatria şi a întărit Biserica şi credinţa creştină pe pământ, spune arhimandritul Ilie Cleopa (vol. Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an, 1996).

Forma de conducere a Imperiului Roman era atunci tetrarhia, doi „auguşti” şi doi „caesari”, aceştia ajungând în cele din urmă să-şi dispute puterea. Astfel, Constantin cel Mare, proclamat de armată împărat, a intrat în conflict cu fiul fostului împărat Maximian, Maxenţiu.

Lupta dintre Constantin şi cezarul care stăpânea Roma, împreună cu ţinuturile de Răsărit ale imperiului, Maxenţiu (317-313), a fost câştigată de Constantin la Turin şi Verona, urmând ca acesta să vină asupra Romei.

Bătălia decisivă cu Maxenţiu a fost dată la Podul Milvius, lângă Tibru, în octombrie 312. În ziua premergătoare luptei, rugându-se „Dumnezeului tatălui său”, Constantin a văzut pe cer un semn deosebit, o cruce făcută din lumină, şi deasupra o inscripţie: „Întru aceasta vei învinge”, relatează scriitorul bisericesc Eusebiu de Cezareea, contemporan al Sfântului Constantin, care menţionează că acest lucru l-a aflat de la însuşi împăratul Constantin şi că acesta i-a garantat autenticitatea sub jurământ (Viaţa lui Constantin cel Mare, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1991).

A doua zi, împăratul a pus crucea pe toate steagurile armatei sale. Bătălia a fost câştigată de Constantin, care a intrat biruitor în Roma, iar Maxenţiu s-a înecat în apele Tibrului. Un an mai târziu (313), Constantin a emis Edictul de la Mediolanum (Milan), prima recunoaştere oficială a creştinismului, prin care se punea capăt persecuţiilor împotriva creştinilor şi se garanta libertatea credinţei şi a cultului. Actul a fost emis cu acordul împăratului ce stăpânea peste partea de răsărit a imperiului, Liciniu (308-321).

În urma conflictului izbucnit între cei doi, Liciniu a încălcat însă acest acord şi a dezlănţuit din nou persecuţiile. Constantin l-a învins în bătălia de la Crysopolis (18 septembrie 324) şi l-a condamnat la moarte.

Din anul 324, Constantin a rămas singur la conducerea Imperiului Roman, poziţie pe care şi-a menţinut-o până la sfârşitul vieţii (337). În această perioadă, Biserica a cunoscut o mare înflorire pe tot întinsul imperiului.

Împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, având o contribuţie majoră la această lucrare de înnoire prin care s-au deschis şi s-au zidit în Imperiul roman mii de biserici, a fost descoperită, la Ierusalim, Sfânta Cruce şi s-au zidit numeroase lăcaşuri de închinare la Locurile Sfinte.

Reformele dispuse de împăratul Constantin cel Mare au inclus şi ridicarea unei noi capitale, pe Bosfor, pe locul vechii cetăţi Byzantion. Între clădirile care au fost construite în acest oraş fabulos, Constantinopol după numele împăratului, s-a aflat şi Biserica „Sfinţii Apostoli”, ridicată pe cel mai înalt deal al nou-înfiinţatului oraş, potrivit www.crestinortodox.ro.

Biserica avea planul în formă de cruce grecească (cu cele patru braţe egale) şi era încununată cu o turlă cu ferestre şi patru fără ferestre, cele patru fiind aşezate pe braţele crucii. În această biserică, care astăzi nu mai există, a fost înmormântat Constantin cel Mare. Împăratul a murit în Nicomidia, în anul 337, cu puţin înainte de terminarea construirii bisericii. În momentul în care lucrările de zidire s-au încheiat, trupul lui Constantin cel Mare a fost mutat în această biserică-necropolă de către fiul şi succesorul său, Constantiu.

Pentru marea contribuţie la răspândirea şi înflorirea creştinismului, Constantin şi mama sa, Elena, au fost trecuţi de Biserica Ortodoxă în rândul sfinţilor şi sunt socotiţi „întocmai cu Apostolii”. Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena sunt apostolii creştinismului din secolul IV, spune arhimandritul Ilie Cleopa. Prin ei a dobândit libertate Biserica întemeiată de Hristos, propovăduită de Sfinţii Apostoli şi apărată cu jertfă, cu suferinţă şi cu sânge de mulţimea martirilor.

Tradiţii şi obiceiuri în ziua sfinţilor Constantin şi Elena

În România există o serie de obiceiuri şi superstiții în această zi. Din bătrâni se spune că aceia care vor munci pământul în această zi vor avea parte de o invazie a păsărilor dăunătoare. În această zi nu se lucrează ogoarele, nu se dă cu sapa, nu se plivesc ierburile. Mai mult, în alte zone se spune că aceasta este ziua în care păsările îşi învaţă puii să zboare, potrivit Digi24.

În calendarul popular, sărbătoarea Sf. Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. În această zi, era interzis să se muncească, iar prin odihna de la muncile câmpului, se credea că recoltele nu vor fi mâncate de păsări. Ziua de Constantinul Puilor era ultima zi în care se mai semănau porumbul, ovăzul şi meiul.

În popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă. Este ziua în care păstorii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului. Se măsoară şi se înseamnă pe răboj laptele de la oile fiecăruia.

De Sfinții Constantin și Elena femeile dau cu tămâie și stropesc cu aghiasmă pentru a alunga duhurile rele și necurate. Pentru sănătate și bunăstare, în ziua praznicului, unul dintre membrii familiei este bine să ducă la biserică trei bujori îmbobociți, flori de lămâiță, dulciuri făcute în casă și pâine.