Un tânăr din comuna Frumușica este cercetat penal pentru dare de mită după ce ar fi încercat să le ofere unor polițiști de circulație 1.650 de lei pentru a nu fi sancționat, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Direcția Generală Anticorupție (DGA).

Potrivit sursei citate, tânărul a fost oprit în trafic întrucât autoturismul condus de acesta prezenta modificări la sistemul de iluminare. Ca urmare a faptului că emana halenă alcoolică, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După ce polițiștii i-au adus la cunoștință persoanei faptul că va fi sancționată contravențional și se va dispune reținerea permisului de conducere, aceasta s-a prezentat la autospeciala de poliție și a înmânat agenților de poliție suma de 1.650 de lei cu titlu de mită, disimulată între documentele autoturismului, pentru a nu se dispune măsurile legale pentru abaterile constatate. Agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip bodycam și au refuzat categoric propunerea conducătorului auto”, precizează DGA.

Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, cercetările fiind continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul din Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Click pentru video