Un incendiu a izbucnit, miercuri dimineață, într-o gospodărie din localitatea Șendriceni, unde o bucătărie de vară a luat foc din cauza jarului căzut din sobă, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, când au observat flăcările, proprietarii au sunat după ajutor la 112. La caz au ajuns două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri din Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Șendriceni și o ambulanță SAJ.

Aceștia au constatat faptul că bucătăria de vară, de aproximativ 20 de metri pătrați, ardea în totalitate și au intervenit rapid pentru ca flăcările să nu se extindă la casă și alte anexe. Din interior a fost scoasă și o butelie, fiind eliminat riscul de explozie”, a relatat IJSU Botoșani.

Echipajul medical a acordat îngrijiri medicale la fața locului proprietarilor, întrucât au suferit atacuri de panică.